Compania de drumuri naționale mai face o încercare ca să asfalteze drumul spre Voineasa. Nu a fost conformă oferta firmei din Turcia, spun drumarii, așa că procedura se va relua.
Drumul Național 7A așteaptă de ani de zile asfaltul și se pare că nici acum nu sunt șanse mai bune. DRDP Craiova menține valoarea estimată la aproximativ 100 de milioane de lei și termenul de 20 de luni.
„Sunt două proiecte, unul de la Brezoi, până în zona Voineasa, Vidra și un alt proiect este de la km 63 la km 86, cu o întrerupere, unde se suprapune cu Transalpina. Pentru cele două sectoare, modernizarea de la Brezoi la Voineasa avem în evaluare 3 oferte, iar, din păcate, de la limita de jude cu Hunedoara a fost o singură ofertă, dar a fost neconformă, adică antreprenorul nu a depus solicitările de clarificări și suntem nevoiți să reluăm această lucrare, în aceleași condiții”, afirmă Cristian Tudor, reprezentant DRDP Craiova.
DN 7 A Brezoi – Petroșani are o lungime totală de 86 de kilometri, din care 62 km sunt în județul Vâlcea, respectiv 24 km în județul Hunedoara.
Potrivit caietului de sarcini, DN 7 A este șosea de clasa tehnică IV, cu o singură bandă/sens, iar lucrările ar urma să se facă pe actualul amplasament, fără a fi nevoie de exproprieri.
Ofertele pot fi depuse până pe 16 mai 2024, iar prețul ofertei are un procent de 73 %.

Diana Mitrache