Un caz pe zi. Cam așa arată, în medie, situația cu epidemia de rujeolă, iar medicii spun că în Hunedoara avem infectați și copii foarte mici, dar și adulți de 40 de ani. Iar formele sunt și severe. Singura soluție, însă, ar fi vaccinarea. Doar că lumea a devenit extrem de reticentă și au de suferit toți.

Județul Hunedoara raportează, încă de anul trecut, din octombrie, în mod constant, cazuri de rujeolă. Sunt și forme mai ușoare și severe, iar statisticile arată că încă ne aflăm în plină epidemie. „În ultima săptămână, în săptămâna 1-8 aprilie, în județul Hunedoara, s-au înregistrat 8 cazuri de rujeolă. Iar de la începutul epidemiei, din octombrie, s-au înregistrat 258 de cazuri de rujeolă, din 455 suspiciuni”, spune dr. Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
Specialiștii spun că, printre infectați au fost și copii de numai 3 luni, iar aceștia nu intră încă în schemele de vaccinare. Dar asta se întâmplă pentru că adulții nu sunt vaccinați și virusul este activ. „Copilașii de 3 luni nu puteau fi vaccinați, pentru că vaccinul ROR se face un an prima doză și apoi rapelul la 5 ani, Iar adulții de 40 de ani nu au fost vaccinați, că în România atunci nu a fost vaccinul ROR”, a mai spus dr Cecilia Birău.
Vaccinarea ar fi soluția, însă, acoperirea vaccinală în lume este acum la doar 75%, potrivit OMS. Iar la noi, în România, procentul este și mai scăzut. „La noi, la începutul epidemiei, acoperirea vaccinală era de 68,5 % în Hunedoara. În România, procentul este cam de 72%, un lucru care a dus la apariția epidemiei”, a conchis medicul Cecilia Birău.

Diana Mitrache