Î n seara de 5 spre 6 decembrie vine Moș Nicolae. Așa că toți copiii își vor curăța gehetele și vor fi cuminți, în așteptarea moșului darnic. Dar cum arată el?
Ne-au spus câțiva copii din Petroșani. Care, desigur, nu au uitat să ne spună și cam ce își doresc să le aducă Moș Nicolae.
„Este înalt, are barbă și este îmbrăcat în roșu. Nu, în verde”
„Moș Nicolae e îmbrăcat în albastru cu alb și uneori, își schimbă îmbrăcămintea cu turcoaz”
„Eu cred că este înalt, slăbuț și este îmbrăcat în alb cu albastru. Și fiecare copil ar trebui să își pregătească ghetuțele și să îi pregătească o mică gustărică, că moșul vine de ceilalți copii, foarte înfometat, după părerea mea”
Că e înalt, cu barbă, îmbrăcat într-o mantie albastră, verde, sau roșie, am stabilit, însă copiii știu că trebuie să fie cuminți și să își pregătească ghetele. Dar, până atunci, ne-au spus și cam ce ar vrea să le aducă.
„Moș Nicolae este o ființă, care ne aduce multe cadouri și vine în seara de 5 spre 6 decembrie”
„Este îmbrăcat în roșu sau în alb și le aduce copiilor dulciuri”
„Moș Nicolae ne aduce multe dulciuri și jucării și câteodată îmi aduce surprize care îmi bucură toate familia. Eu îmi doresc o jucărie”
„Sunt pregătit. Îmi place să îmi aducă jucării și vreau să fiu cuminte la școală. O să spăl ghetele și le pun în geam!”
Moș Nicolae este, pentru toți copiii, cel care vine și cu o nuielușă, dar nimeni nu a vrut să pomenească de ea. Fiecare crede că a fost cuminte și că merită să fie răsplătit pentru asta cu un mic cadou.
Diana Mitrache