P entru anul în curs sunt programate a avea loc mai multe deplasări externe la care vor participa fie consilieri județeni, fie chiar conducătorii instituției. A fost aprobat „Programul de acţiuni în domeniul relaţiilor externe al Consiliului Judeţean Hunedoara pe anul 2024″.
Componenţa delegaţiilor participante la realizarea programului, precum şi modificarea acesteia, vor fi aprobate prin dispoziţie a Preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, în urma obţinerii acordului Comisiei privind cooperarea interinstituţională, dezvoltare regională şi fonduri europene.
Sunt avute în vedere 20 de deplasări externe. Unele vor avea loc în format fizic, iar altele online.
Astfel, s-a decis participarea la 15 acțiuni, în format fizic sau online, în conformitate cu Calendarul şi invitațiile ce se vor transmite din partea judeţelor şi regiunilor cu care avem acorduri de cooperare sau cu care suntem în curs de a stabili relaţii diplomatice, respectiv Raionul Străşeni, Republica Moldova, judeţul Vas, Ungaria, provincia Shaanxi — R.P. Chineză, Primăria Municipiului Chişinău, Republica Moldova, Primăria Oraşului Quimper, Prefectura Departamentului Finistere — Bretania, Franţa, regiunea Beni Mellal Khenifra din Regatul Marocului, reţeaua Internaţională „Adunarea Regiunilor Europei”, reţeaua Regiunilor celor Trei Mări cu sediul la Voievodatul Lubelskie, Polonia, reţeaua Europeană a Consilierilor Locali şi Regionali ai UE, înfiinţată de Comitetul Regiunilor și reţeaua UE „Construim Europa împreună cu autorităţile locale” a organizațiilor partenere.
Monika BACIU