Î ntr-o demonstrație a angajamentului său ferm față de calitatea serviciilor medicale, Adrian David, Directorul General al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, a subliniat importanța colaborării eficiente și transparente cu furnizorii de servicii medicale din județ.

Adrian David susține că obiectivul principal al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara este crearea unui mediu sigur și performant pentru asigurați, și acest lucru se poate realiza numai prin intermediul comunicării deschise și constructive. În acest sens, el menține o legătură constantă cu medicii și unitățile sanitare din județ pentru a aborda orice problemă care ar putea apărea și care ar putea afecta pacienții.
”Îmi doresc o colaborare eficientă și transparentă cu toți furnizorii de servicii medicale. Discuțiile pe care le avem cu reprezentanții din sistemul sanitar sunt menite să identifice și să elimine, pe cât posibil, sincopele care există în cadrul
sistemului asigurărilor sociale de sănătate. Obiectivul nostru principal este crearea unui mediu sigur și performant pentru asigurați, iar acest lucru se poate realiza doar printr-o comunicare deschisă și constructivă”, arată Adrian David, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
Directorul CAS Hunedoara spune că angajamentul său cu locuitorii județului Hunedoara este de a menține calitatea serviciilor medicale la cel mai înalt nivel posibil în județul Hunedoara și de a lucra împreună cu toți partenerii
din sistemul de sănătate pentru a
asigura că fiecare pacient primește
îngrijirea de care are nevoie.
Monika BACIU