C azul micuțului i-a șocat până și pe asistenții sociali din Orăștie, care au fost sesizați să intervină la salvarea lui. Micuțul era ținut într-o fostă fermă de animale, fără lumină, căldură, apă sau hrană.

Cazul copilului a intrat în atenția Direcției de Asistenta Socială Orăştie în anul 2019, care a văzut situația de risc în care acesta se află și a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Hunedoara. Mama copilului a fost decăzută din drepturile părintești, în urma cererii făcută de DGASPC. ”De la vârsta de trei luni mama a lăsat copilul în grija bunicilor materni, fără a se implica în creşterea şi îngrijirea lui. (…)Cazul copilului ##### a intrat în atenția instituției reclamante în anul 2019, la sesizarea Directiei de Asistenta Socială Orăştie, care a semnalat situația de risc în care acesta se află. Fiind lăsat de mama în grija bunicilor materni, copilul locuia împreuna cu aceştia într-o fostă fermă de animale, fără curent electric, fără sursă de încălzire, fără apă potabilă sau grup sanitar, fiind lăsat
singur în frig mai multe ore pe zi. Fiind vizibilă si iminentă situaţia de risc, reprezentanții autorităţii locale au preluat minorul, care a ieșit singur din adăpost, printr-un geam spart. După o prima evaluare medicală la Spitalul Municipal Orăștie s-au putut constata atât urmările neglijentei mamei, care nu s-a mai interesat de el după ce i-a lăsat în grija părinţilor săi, cât şi ale condiţiilor improprii în care bunicii îl crescuseră. Copilul era nehrănit, murdar şi cu o igienă precară. Odată cu
preluarea în centru, copilul a fost inclus într-un program de consiliere educaţională şi psihologică, desfășoară activități de învățare și recreere specifice vârstei”, se arată în dosarul ajuns la Judecătoria Orăștie. Instanța a văzut că mama denaturată, prin comportamentul său, nu este preocupată în vreun fel de viaţa şi sănătatea minorului, iar prin neglijența gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești îl pune în pericol. Prin urmare, judecătorii au dispus decăderea totală a femeii din drepturile părintești.