Parcul din Vulcan, ce poartă numele lui Avram Iancu a intrat în reabilitare. Nu au fost identificate axe de finanțare europeană, așa că administrația a alocat fonduri de la buget. Iar parcul va redeveni unul atractiv.Aflat pe șoseaua de centură a municipiului Vulcan și în apropierea spitalului, Parcul Avram Iancu avea mare nevoie de reabilitare. Statuia crăișorului munților pe care toată România îl sărbătorește acum, aștepta reabilitarea, așa că lucrările sunt acum în plină desfășurare. „Parcul Avram Iancu din localitate aștepta de mult timp o reabilitare. Am programat pentru acest an începerea lucrărilor. Am așteptat, o bună perioadă, sperând să găsim fonduri europene pentru a reabilita acest parc, dar nu am putut accesa. La cererea populației, pentru că mulți oameni au solicitat să începem reabilitarea, am demarat lucrările, aici, în fața statuii lui Avram Iancu”, a precizat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Sunt primele lucrări ce au loc aici, unde sunt toaletați și copacii, ori cei uscați sunt tăiați, iar aleile și centrul parcului vor intra în reparații totale. „Urmează să consolidăm și să asfaltăm toate aleile, apoi centru parcului, apoi să montăm bănci, pergole, coșuri de gunoi, iluminatul și tot ce mai este necesar. Vreau să mai menționez că toate lucrările se fac din bugetul local și, probabil, se vor întinde pe o perioadă mai lungă. Vom începe anul acesta cu primele lucrări, așa încât să asigurăm infrastructura trotuarelor și a zonelor verzi și urmează ca dotările și tot ceea ce este necesar să le refacem pe parcurs”, mai spune primarul Merișanu.
Nu au fost eligibile lucrările pe fonduri europene, așa că banii vin acum din bugetul orașului. „Din capitolul reparații drumuri parcuri, am programat, încă de la începutul anului, să ne ocupăm de această lucrare. Într-o primă fază, am alocat în jur de 400 de mii de lei, pentru realizarea infrastructurii. Avem deja în lucru bănci și pergole, pe care le facem cu echipa de la salubrizare și, probabil, va mai fi nevoie de cel puțin încă pe atât. Cred că va fi nevoie de aproximativ un milion de lei, fără investiții foarte mari și scumpe. Sperăm ca anul acesta să îl redăm, după primele lucrări. Și faptul că vor lucra apoi la iluminat, sau alte dotări, să nu încurce, urmând ca dotările ce rămân să fie doar îmbunătățite pe parcurs”, a conchis edilul.
Lucrările cuprind, pe lângă alei, bănci și pergole și reabilitarea soclului statuii lui Avram Iancu, eroul român căruia îi este dedicat întreg anul 2024.
Parcul ,,Avram Iancu’’ din municipiul Vulcan este amplasat în centrul vechi și reprezintă un loc de relaxare, în mijloc tronând bustul lui Avram Iancu, care a fost realizat de către artistul plastic Teodosie Cuciuc.

Diana Mitrache