Atenție la vipere! Este sezonul lor, iar mai mulți turiști le-au și filmat pe traseele de la noi.
DSP Hunedoara spune că spitalele sunt pregătite, dar, în Valea Jiului avem o singură doză, la spitalul din Lupeni.
Turiștii au putut observa deja viperele în zona de munte. Nu demult, la Câmpu lui Neag a fost filmat un exemplar pe un traseu turistic, iar acum, la finele săptămânii trecute, la Straja, în Pasul Vâlcan.
Imaginile cu o viperă destul de mare au fost postate de Mihai Ginda, care, împreună cu mai mulți împătimiți ai drumețiilor și escaladărilor montane, au ținut să avertizeze turiștii.
Direcțiile de Sănătate Publică au și făcut deja recomandări, tocmai pentru că este sezonul prielnic acestor vietăți extrem de periculoase.
„Spitalele din județ au în dotare serul antiviperin. La Spitalul județean Deva sunt doze. La Spitalul din Hunedoara avem 3 doze, Orăștie, două și, în Valea Jiului, la Spitalul Lupeni, cel mai aproape de zona muntoasă, avem o doză. Dozele pot face față activității de salvare a vieții, de prim ajutor, pentru că apoi pacientul va fi transportat de urgență într-un spital”, a spus dr Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
Aceste reptile nu sunt agresive, în general, dar călcate din greșeală pot deveni și astfel apare pericolul unei mușcături. Viperele sunt în general active ziua și în amurg.
În general, viperele au o lungime de la 20 de centimetri, dar pot ajunge și de doi metri jumătate. Toate speciile din cadrul familiei sunt veninoase.

Diana Mitrache
Imagini facebook Mihai Ginda