Administrația locală de la Petroșani a sprijinit de fiecare dată activitățiile sportive din localitate. Indiferent de sezon sau de sportul practicat, minicipalitatea a alocat sume de bani pentru organizarea competițiilor.

În ultima ședință a Consiliului Local a fost aprobat proiectul de hotărâre prin care CL Petroșani va avea statutul de coorganizator al evenimentelor Cupa Pro-Parang, ediția a IX-a si „Serbările Zăpezii”, ediția a XVIII-a, contribuind cu suma de 2.500 lei.
”Unul dintre obiectivele Asociației Schi-Turism Pro-Parâng Petroşani îl reprezintă promovarea turismului montan, atât în rândul tinerilor din această zonă cât şi în rândul celor pasionați de sporturile de iarnă din ţară şi de peste hotare. Astfel, prin adresa nr. 3.085/22.02.2024, Asociația Pro-Parâng ne informează că doreşte să organizeze, pe Domeniul Schiabil Parâng, în luna martie, două evenimente sportive de iară: un concurs de schi alpin, probă de slalom Cupa Pro-Paráng, ediția a IX-a şi, pentru copii, tradiționalul concurs de sanie şi jocuri distractive pe pârtie „Serbările Zăpezii”, aflat la cea de-a XVIII-a ediție. Conform adresei anterior mentionate, sprijinul financiar solicitat de către Asociatia Schi-Turism Montan Pro-Parâng este de 2.500 lei, fiind necesar pentru achiziţionarea de cupe şi diplome, pentru premierea participanților de la ambele concursuri. Având în vedere că cele două concursuri sunt mult-aşteptate de pasionații sporturilor de iarnă, fiind unele cu tradiție, dar şi importanta promovării turismului montan în rândul tinerilor şi al cetätenilor din țară şi de peste hotare, propun alocarea sumei de 2.500 lei din cap. 67.02 „Cultura, recreere, religie” în vederea participării Consiliului Local în calitate de coorganizator al acestor două evenimente, şi anume Cupa Pro-Parang. ediția a IX-a si „Serbarile Zăpezii”, ediția a XVIII-a. Suma de 2.500 lei va fi folosita pentru achizitionarea de cupe și diplome ce vor fi oferite participanților la concursurile anterior menţionate”, arată proiectul de hotărâre aprobat de către consilierii locali de la Petroșani.
Monika Baciu