Aproape 40 de euro este valoarea unui certificat de carbon. Certificatele de emisii de gaze de efect de seră, denumite generic certificate de carbon sau certificate de CO2, sunt drepturi tranzactionabile, reprezentând o tonă de dioxid de carbon ne-emisă.
Certificatele de carbon la nivelul EU ETS (European Union Emissions Trading System) provin din alocările anuale pe care Comisia Europeană le împarte țărilor, respectiv instalațiilor EU ETS. EU ETS este schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, un mecanism destinat reducerii emsiilor de gaze cu efect de seră, aplicat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, care se bazează pe principiul „limitare – tranzacţionare”.
Pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ce provoacă schimbările climatice, pe care le resimţim cu toţii (de la veri extrem de toride, la ierni siberiene, de la uragane, la inundaţii şi secetă), la nivel mondial s-au semnat mai multe acorduri ce limitează aceste emisii, precum cel de la Kyoto (1997) sau, mai recent, cel de la Paris (2015). Uniunea Europeană, în baza acestor acorduri, a instituit o schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. EU ETS a fost introdusă prin Directiva 2003/87 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră. Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (EUA – European Union Allowance) sunt titluri ce conferă unei instalaţii dreptul de a emite o tonă de CO2 echivalent.
Complexul Energetic Hunedoara nu a mai achiziționat certificatele de carbon de câțiva ani. O termocentrală pe cărbune trebuie să achiziţioneze un certificat CO2 pentru fiecare megawattoră (MWh) produs, iar o termocentrală pe gaze – aproximativ 1 certificat CO2 pentru fiecare 2 MWh produşi.
Pe bursa EEX (European Energy Exchange), prețul unui certificat a ajuns ieri la 38,62 euro. Și aceasta după ce, în anul 2017, prețul unui certificat nu depășea 7 euro. EEX, cu sediul la Leipzig, este bursa europeană pe care au loc şi tranzacţii cu certificate de carbon şi pe care inclusiv statul român îşi vinde drepturile de emisii.
Mai mult, CEH a și primit amenzi pentru neachiziționarea certificatelor de carbon.Complexul Energetic Hunedoara are mari datorii în ceea ce priveşte neachiziţia certificatelor verzi şi a celor de carbon.  În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 780/2006, orice societate care produce energie pe cărbune are obligaţia achiziţionării de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, pe motiv că procesul de producţie este foarte poluant. Un certificat de CO2 dă dreptul de a emite o tonă de CO2, aceasta fiind şi cantitatea aproximativă rezultată la 1MWh produs şi livrat din amestecul de combustibil utilizat în centrale (cărbune şi gaz). Aceste certificate au fost alocate cu titlu gratuit până la finele anului 2012.
”Subliniem faptul că în conformitate cu regulamentul UE nr. 600/2012 se aplică o penalitate de 100 de euro, echivalentul în lei, la cursul de schimb lei/euro al BNR valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare certificat de emisii de gaze cu efect de seră nepredat până la data de 30 aprilie a anului următor pentru anul precedent, ce constituie venit pentru Fondul pentru Mediu. Plata acestor penalităţi nu exonerează operatorul de la obligaţia restituirii certificatelor de CO2. Datorită situaţiei financiare dificile, începând cu anul 2014, societatea nu a avut resursele necesare în vederea achiziţionării certificatelor de CO2 apelând la surse externe de finanţare. În baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/24.06.2015 privind acordarea unui împrumut către CE Hunedoara SA, la 14 iulie 2015 a fost încheiată o convenţie de împrumut între Ministerul Finanţelor Publice, SCE Hunedoara şi Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri. Societatea a primit doar prima tranşă în sumă de 98.476.900 lei, din care suma de 43.327.084 lei a fost utilizată în vederea achiziţionării certificatelor de CO2 aferente anului 2014”, arată raportul administratorului judiciar.
Pentru perioada 2015-2018 societatea nu a mai reuşit să achiziţioneze în integralitate necesarul de certificate de CO2. Mai mult, SCE Hunedora a primit amenzi de la Fondul pentru Mediu pentru toate certificatele care nu au fost transmise la timp.
”În concluzie, aceste sume măresc pierderea înregistrată de debitoare şi cresc gradul de îndatorare”, mai arată raportul.
Monika BACIU