La 200 de ani de la nașterea marelui erou național Avram Iancu, Parlamentul României a adoptat proiectul legislativ prin care se declară anul 2024 „Anul Avram Iancu”.

Grupul Parlamentar PSD a susținut această inițiativă în memoria celui numit „Crăișorul Munților”.
La fel ca în ceilalți ani, vă aștept la sărbătoarea națională de la Țebea în data de 10 septembrie 2023. Pentru a cunoaște mai bine memoria sa, vă invit să descoperiți și Casa-Muzeu „Avram Iancu” din comuna Baia de Criș, realizată de Consiliul Județean Hunedoara.
Mai mult decât oricând, să fim uniți pentru România și să avem în gând cuvintele eroului națiunii – „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită…”.
Aș dori să exprim recunoștință față de toți cei cu care am lucrat în ultimii ani și față de cei care au adus onoare eroilor neamului românesc.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru învățământ