● Reluarea campionatului Ligii a III-a a adus câteva surprize (oarecum…) în Seria a 7-a, oaspeții reușind trei victorii în deplasare și un egal ● Pandurii Tg.Jiu au egalat cu greu, 2-2, în min.80 pe cei de la Șimian, după ce egalaseră și la 1-1 din penalty ● Viitorul II Tg.Jiu i-au
spulberat pe cei de la Ezeriș cu 5-0, iar liderul C.S.M.Reșița, s-a distrat cu cei Voința Lupac, 3-1, deși au fost conduși în minutul 9 cu 1-0 ● Jiul s-a impus după pauză Tg. Cărbunești, scor 1-0, iar Aurul Brad a fost aproape de o surpriză la Deva, după ce a condus cu 1-0, pierzând cu 1-2, gazdele marcând golul victoriei din penalty.
SCHIMBARE INSPIRATĂ
„Am crezut tot timpul că nu vom pierde acest meci, până la urmă bucuria a fost mai mare obținând toate cele trei puncte. Remarcabil aportul tuturor jucătorilor, într-o echipă în care tinerețea a dominat prin prezența jucătorilor sub 20 de ani: Spânu, Caralicea, Chirițoiu, Bădărău și Mazilu” a precizat după meci antrenorul principal Avram „Vuță” Moldovan. Inspirată schimbarea la pauză, când cel care avea să înscrie, Chirițoiu, a luat locul unui Ioniță cam nervos, având încasat un cartonaș galben…

Gilortul Tg.Cărbunești – Jiul Petroșani 0-1 (0-0)
● Gilortul Tg.Cărbunești (antr.Alexandru Stoica): D.Constantinescu-Cuțitoiu, Istudor, Almăjanu (min.60 Safta), Avrămescu (min.46 A.Lazăr)-Ciuliță, Duriță, Bucur (min.78 Cocioabă), Dogaru (min.68 Boboc)-Dănăricu, Gâlcescu.
● Jiul Petroșani (antr. Avr.Moldovan): Spânu-Bădărău, Oct. Ionică, Keszeg, Caralicea-R.Sandu, Oprișa, Mazilu, Ioniță (min.46 Chirițoiu)-Cocină (min.35 Dylan), Mărmăneanu (min.95 Torkos).
Arbitru: Pascu Cristian Antonio – Sibiu
Spectatori: 150
Golul: 0-1: Chirițoiu (min.63) dintr-un corner executat, deviat cu capul de Mărmăneanu spre colțul mic, gol printr-o „pădure ” de picioare.

GENU TUTU