Primarul Cristian Merișanu anunță măsuri concrete de sprijin pentru vulcăneni: impozite mai mici și facilități extinse pentru cetățeni
Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, a transmis un mesaj public prin care anunță o serie de măsuri menite să vină în sprijinul comunității locale, într-un context economic dificil, marcat de creșterea taxelor la nivel național, pensii reduse pentru mulți cetățeni și incertitudini generate de restructurări.
Edilul a precizat că va propune Consiliului Local ca, începând cu 1 ianuarie 2027, indicele de impozitare să fie redus la valoarea minimă permisă de lege, respectiv 0,08. Potrivit primarului, aceasta este „o decizie fermă și corectă”, deja adoptată și de alți primari din țară.
„La nivel local nu putem schimba legile țării, dar putem decide cum ne așezăm de partea comunității. Mergem înainte cu seriozitate și respect față de fiecare familie din acest oraș, prin decizii concrete, nu prin vorbe și propagandă”, a transmis Cristian Merișanu.
Facilități la bazinul de înot
Primarul a anunțat și introducerea unor reduceri și gratuități la bazinul de înot, după cum urmează:
- Pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei – acces gratuit, de luni până vineri, între orele 09:00–12:00;
- Persoanele cu handicap grav și accentuat, precum și însoțitorii acestora – acces gratuit;
- Elevii și studenții – reducere la intrare;
- Achiziționarea unui abonament de 10 intrări va fi recompensată cu 2 intrări gratuite.
Tarife reduse și gratuități la telegondolă
Un alt set de măsuri vizează telegondola din Vulcan, unde vor fi aplicate tarife reduse și gratuități pentru mai multe categorii:
- Copiii sub 7 ani – gratuit;
- Cetățenii de onoare ai municipiului Vulcan – gratuit;
- Persoanele cu handicap grav și accentuat, precum și însoțitorii acestora – gratuit;
- Pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei – gratuit;
- Copiii peste 7 ani – 15 lei bilet dus-întors (coborârea gratuită);
- La 4 călătorii dus-întors, una va fi gratuită (75 lei pentru 4 călătorii).
Facilități pentru transportul public
Totodată, primarul Cristian Merișanu a anunțat că va propune Consiliului Local și facilități pentru transportul public – GREEN LINE, destinate mai multor categorii de locuitori ai municipiului Vulcan.
Prin aceste măsuri, administrația locală își propune să reducă presiunea financiară asupra cetățenilor și să ofere sprijin real comunității, într-o perioadă economică dificilă.