str

Instructorii de schi și snowboard de la Straja sunt pe munte, ca la galere. Aceștia au postat un scurt filmuleț, pentru a atrage schiorii, începători sau mai puțin experimentați și s-au amuzat copios, folosind bețele de schi pe post de vâsle. Încolonați spate în spate, pe banda transportoare, monitorii de la Straja, par că dau la rame, iar unul dintre ei pare a fi chiar cârmaciul unei bărci pe lac. Totul, pentru a atrage turiștii la Straja, mai ales că aici începe, în curând, vacanța de schi. „Straja e super fericită: vin vacanțele și vin copiii la schi! Fie că e prima întâlnire cu schiurile sau vrei să-ți perfecționezi stilul, instructorii noștri îi așteaptă pe cei mici cu: lecții adaptate pe vârstă, multă răbdare & distracție, siguranță și zâmbete pe pârtie”, spun instructorii de pe Platoul Soarelui, una dintre pârtiile din Straja.
La Straja se schiază pe un munte întreg și administratorii stațiunii deschis, când vremea este prielnică, inclusiv pârtia de pe vârf, unde peisajul îți taie respirația.

Diana Mitrache
Foto Platoul Soarelui