c1

 

A dat prima zăpadă, căutăm cauciucuri de iarnă.  Amenzile sunt uriașe, iar proprietarii mașinilor riscă să plătească, deși încă nici nu am ieșit din toamnă. La service-urile auto deja sunt programări pe următoarele zile.

Sunt pline service-urile auto de la noi cu mașini ale căror proprietari s-au decis să schimbe cauciucurile de vară, cu cele de iarnă. De altfel, recomandările sunt să fim pregătiți.
„Recomandările noastre, ale pompierilor, sunt să evitați să porniți la drum pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă deplasarea în acele zone este absolut necesară, informați-vă, în prealabil, dacă, pe traseul stabilit, nu sunt drumuri blocate. Înainte de plecare, asigurați-vă că automobilul este asigurat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă, adică să aibă anvelope specifice sezonului rece, lanțuri derapante”, declară Lucian Morogan, purtător de cuvânt ISU Hunedoara. Așa că, la service-urile auto este deja coadă.
„Noi am început încă de săptămâna trecută să înlocuim anvelopele de vară cu cele de iarnă. Acum, legislația nu spune o dată exactă, doar că atunci când carosabilul este acoperit de zăpadă, polei sau gheață, participanții la trafic sunt obligați să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă”, spune Daniel Hălăstăuan, proprietar service auto
Sub 7 grade Celsius, timpul de frânare și stabilitatea mașinii, cu cauciucuri de vară, nu mai sunt garantate. Așa că, acum, când a nins, a fost lapoviță și ninsoare, șoferii ajung să își schimbe cauciucurile, pentru că amenzile sunt mari și poliția poate suspenda permisul șoferului.

„Noi avem în fiecare zi. Facem 3, sau 4 schimburi de cauciucuri, chiar dacă e doar o perioadă cu ninsoare și iarna nu va veni de acum. Chiar dacă avem temperaturi scăzute, dar e bine să urmărim prognoza și să nu o lăsăm pe ultima sută de metri și să știm din timp și ce cumpărăm și de unde, ca să fim în siguranță, când ieșim cu mașina afară, în următoarea perioadă”, mai spune Daniel Hălăstăuan, proprietar service auto.

Când se înlocuiesc cauciucurile?

Registrul Auto Român (RAR) vine cu lămuriri în prag de iarnă, după ce mai multe informații alarmiste au circulat online. Oficialii instituției precizează că legislația privind anvelopele de iarnă nu a suferit nicio modificare în 2025. Singurul criteriu care atestă că un set de anvelope este potrivit pentru sezonul rece este marcajul M+S, M.S. sau M&S, ce semnifică „mud” (noroi) și „snow” (zăpadă). Reprezentanții RAR explică faptul că inscripțiile comerciale precum „all season” nu au relevanță din punct de vedere legal, iar ceea ce contează este exclusiv prezența acestor marcaje.
De asemenea, legislația nu stabilește o perioadă fixă în care anvelopele de iarnă trebuie utilizate. Ele devin obligatorii doar atunci când drumurile sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
RAR recomandă șoferilor să verifice atent starea pneurilor înainte de sezonul rece, să urmărească anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului și să apeleze la un specialist pentru evaluarea anvelopelor mai vechi de 4–5 ani. Anvelopele de iarnă aflate în condiții optime asigură o aderență crescută și reduc distanța de frânare pe carosabil alunecos.
Nerespectarea obligației de a circula cu anvelope de iarnă în condiții meteo specifice atrage sancțiuni încadrate în clasa a IV-a, adică între 9 și 20 de puncte-amendă.
În final, RAR subliniază că orice eventuală schimbare a legislației va fi comunicată public din timp, astfel încât șoferii să fie corect informați și să ia decizii în siguranță.
Monika BACIU

Diana Mitrache