Partidul Național Liberal intră într-o etapă decisivă pentru viitorul său politic, odată cu modificarea statutului și stabilirea datei Congresului Extraordinar. Senatorul Călin Petru Marian, prezent la ședința Consiliului Național al PNL desfășurată la București, susține că e momentul ca PNL să se reformeze și astfel să recâștige încrederea românilor.
„Partidul Național Liberal are șansa reală de a se reforma și de a recâștiga încrederea românilor”, a declarat senatorul,Călin Petru Marian .
În cadrul reuniunii de la București, delegații PNL au votat proiectul de modificare a statutului partidului și au stabilit data Congresului Extraordinar – 12 iulie 2025. Aceste decizii vin într-un context în care PNL caută să-și reafirme identitatea liberal-conservatoare și să întărească încrederea electoratului.
„Avem nevoie de o conducere legitimă, stabilă și responsabilă, care să pună interesul României mai presus de interesele personale sau de grup. Așa cum a subliniat și președintele interimar Ilie Bolojan, doar cu o echipă solidă putem susține eficient actul de guvernare și putem îmbunătăți activitatea internă a partidului”, a mai precizat Călin Petru Marian.
Senatorul Călin Petru Marian susține că împreună cu colegii din Filiala PNL Hunedoara vor deveni o echipă capabilă să reprezinte valorile autentice ale liberalismului românesc:
„Suntem hotărâți să consolidăm Partidul Național Liberal ca un partid liberal-conservator modern, dedicat dezvoltării și modernizării României, dar fără a renunța la valorile, tradițiile și identitatea noastră liberală.”
În viziunea parlamentarului hunedorean, Congresul din luna iulie reprezintă o oportunitate istorică pentru un nou început.
„Avem o oportunitate imensă. Depinde de noi să o transformăm într-un nou început pentru PNL și pentru România”, a conchis senatorul Călin Petru Marian