Bunuri fără documente, în valoare de peste 600.000 de lei, descoperite de polițiștii hunedoreni la Uricani
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au desfășurat, o acțiune de control în orașul Uricani, având ca scop combaterea criminalității economice.

În urma verificărilor efectuate la o societate comercială, oamenii legii au identificat, într-un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă, o cantitate semnificativă de bunuri pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative de proveniență.

Este vorba despre 6.112 portofele din pânză, 960 de umbrele, 800 de borsete de brâu din pânză și 1.920 de rucsacuri din pânză. Valoarea totală a bunurilor identificate se ridică la 617.760 de lei.

Toate produsele au fost indisponibilizate în vederea confiscării, iar în cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Petroșani, precum și al reprezentanților Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală.
Polițiștii hunedoreni anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea activităților comerciale ilegale.