att.K34Pd0peCtKgkCT_-S4Zfa9Oyqhf02SjLL5Y5LzQieM

Petroșaniul dă startul sărbătorilor de iarnă, din această seară, când s-au aprins luminile ornamentale. A fost un moment mult așteptat de toți copiii care s-au adunat, împreună cu părinții, în Parcul Central Carol Schreter. Cei mai curajoși s-au urcat pe scenă, acolo unde a fost montat „butonul roșu”, un buton pe care toți s-au întrecut să îl apese la finalul numărătorii inverse, care a marcat momentul aprinderii beculețelor și a ghirlandelor montate în întreg orașul. Cel mai mult s-au bucurat copiii și tot ei au fost primii care au urcat pe scenă și au cântat primele colinde.

„De Sfântul Andrei, ca în fiecare an, pornim iluminatul de sărbători la Petroșani. E o bucurie și o sărbătoare a întregii comunități, dar, bucuria cea mai mare este a celor mici, a copiilor. Ați văzut că  sunt mulți azi, în parc. Eu sper să le placă iluminatul și straiele de sărbătoare, pe care Petroșaniul l-a îmbrăcat și în acest an, așa cum a fost de fiecare dată. Am avut 10 ajutoare ale lui Moș Crăciun, 10 Moși Crăciun mai mici, care au împărțit dulciuri”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

De apreciat și efortul oamenilor de afaceri care au magazine, ori restaurante pe Centrul Civic al municipiului Petroșani. Fiecare și-a împodobit vitrina, ori spațiul din fața unității pe care o deține, iar centrul pare acum desprins din poveștile în care toată lumea așteaptă Crăciunul.