Percheziții la Petrila într-un dosar de braconaj cinegetic. Polițiștii au ridicat trofee și carne de mistreț

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase (SAESP) Hunedoara, sprijiniți de colegii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Ordine Publică, au efectuat astăzi trei percheziții domiciliare în orașul Petrila, într-un dosar penal ce vizează fapte de braconaj cinegetic.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat trei trofee de cerb comun, șase trofee de căprior, o pereche de colți de mistreț, precum și aproximativ patru kilograme de carne de vânat, posibil provenită de la un mistreț. Bunurile au fost confiscate pentru continuarea cercetărilor.
Dosarul este instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, faptă prevăzută de art. 42 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.
Reprezentanții IPJ Hunedoara precizează că polițiștii desfășoară constant acțiuni pentru combaterea braconajului. În primele opt luni ale acestui an, au fost organizate 33 de acțiuni pe linia vânătorii și prevenirii faptelor de braconaj, dar și 1.047 de controale privind regimul armelor și munițiilor, la persoane fizice și juridice deținătoare de arme.
În urma verificărilor, au fost indisponibilizate 55 de arme, dintre care 11 letale (6 deținute legal și 5 ilegal), 40 de arme neletale supuse autorizării (4 deținute legal și 36 ilegal), 4 arme neletale supuse notificării, deținute ilegal, precum și 13.416 elemente de muniție și 18 capcane neautorizate.
Polițiștii atrag atenția că vor continua acțiunile pentru protejarea fondului cinegetic și pentru prevenirea faptelor de braconaj și de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.