Nimic nu pare mai potrivit decât o lectură în hamac, la umbră. Este și proiectul gândit de cei de la Biblioteca orășenească din Petrila, care îi și premiază pe cei mici pentru un astfel de răsfăț. Iar cititorii nu au întârziat să apară. I-am găsit și noi în hamace, cuibăriți la umbră, ascunși de dogoarea soarelui. „Mi-a plăcut mereu să citesc. Acum citesc o carte pe care o am în lista obligatorie. Este despre un grup de tineri porniți într-o aventură. Abia aștept să văd ce se petrece până la final”, a spus una dintre fetițe.
Fiecare are o fișă de lectură, ștampilată și fiecare povestește cartea pe care o citește. Iar aici nu vin doar cei care știu să citească, ci și alții mai mici, de dragul hamacelor, în care stau și ascultă lectura unui prieten mai mare.


„Lector fidelis, este o concepție proprie bibliotecii noastre, aflat la a doua ediție. Vrem să le oferim o alternativă copiilor, pe timpul vacanței de vară și să promovăm lectura. Practic, nu e nimic deosebit. Vii la bibliotecă și citești cât poți tu de des, dar i-am dat forma unui concurs. Ambientul este atractiv. Ei citesc în hamace, ori pe fotolii puf, în bibliotecă, sau în curte, sub copaci. La înscriere primesc o cartelă, pe care aplicăm vize după fiecare lectură. Și nu doar citesc, ci și povestesc. La final, primii 18, cu cele mai multe vize, primesc titlul de Lector fidelis și primesc câte o insignă personalizată”, a spus bibliotecara Oana Mihaela Bălănescu de la Biblioteca orășenească Gheorghe Ittu din Petrila.
Sunt înscriși deja 36 de tineri și nu doar elevi. „Mulți vin zilnic la bibliotecă. Anul acesta sunt și voluntari, liceeni și profesori, care vin ca voluntari. Avem copii de la cei de 5 ani, care nu știu să citească singuri, dar vin cu un adult care le citește și avem inclusiv adulți, dar în afara concursului”, mai spune Oana Bălănescu.

Diana Mitrache

De admin