Pușcăriașul din municipiul Lupeni a vrut să-și omoare un amic, în urmă cu circa trei ani. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara l-au acuzat de tentativă de omor iar instanța l-a găsit vinovat și l-a condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.
Aflat în Penitenciarul Deva, deținutul a cerut să fie liberat condiționat pentru bună purtare, mai ales că se află la a 3 a analiză. Instanța i-a respins cererea întrucât nu a achitat despăgubirile către victimă. ”Având în vedere situația financiară pe perioada detenției a petentului-condamnat din care rezultă că acesta a înregistrat venituri într-un cuantum total de 12573,00 lei (f.4), instanța reține că petentul-condamnat nu a dat dovadă de bună-credință în privința achitării obligațiilor civile la care a fost obligat întrucât în toată perioada de detenție, începând din 25.04.2022 până în prezent, nu a depus eforturi rezonabile pentru a achita obligațiile civile, alegând să rămână în pasivitate. Astfel, în lipsa unor eforturi adecvate prin plăți cel puţin parțiale către partea civilă, ulterior încarcerării, instanța nu poate constata îndeplinită cerința impusă de legiuitor”, se motivează în soluția instanței.
Și-a înjunghiat amicul de pahar
Ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a arătat că pușcăriașul, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, și-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie cel mai bun prieten. ”Inculpatul şi persoana vătămată sunt vecini de bloc și erau în relaţie de amiciţie, se vizitau şi consumau împreună băuturi alcoolice. (…)La data de 24.04.2022, pe înserat, persoana vătămată a mers în vizită la locuința inculpatului, context în care cei doi au început să consume băuturi alcoolice. (…)Între inculpat şi persoana vătămată a izbucnit un conflict, împrejurare în care inculpatul a luat un cuțit de bucătărie de pe masă, lovind-o pe persoana vătămată inițial în zona urechii drepte, după care a înjunghiat-o în zona gâtului, provocându-i o plagă înjunghiată supraclaviculară stânga, penetrantă în cavitatea toracică și care i-a pus în primejdie viața, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. (…) Inculpatul s-a apărat spunând că ar fi săvârşit fapta urmare a agresiunilor suferite de-a lungul timpului din partea vcitimei”, se arată în dosarul în care lupeneanul a fost condamnat.