Femeia în vârstă de 38 de ani, din Uricani, este acuzată de comiterea infracțiunii de delapidare. Potrivit anchetei, aceasta ar fi comis faptele de care este acuzată în urmă cu circa 10 ani, în Lupeni, și chiar a fost condamnată, dar sentința penală a fost desființată.
Individa se afla în penitenciar unde executa pedeapsa, dar după redeschiderea procesului a fost imediat pusă în libertate. Acum a fost iarăși trimisă în judecată. Prejudiciul creat depășește 50 de mii de lei. ”În actul de sesizare s-a reținut în esență, că în perioada ianuarie 2014 – 26.06.2015, în calitate de casier al Asociației de proprietari nr.14 IA Bărbăteni, inculpata a încasat contribuțiile membrilor, pe care nu le-a folosit integral la plata debitelor asociaţiei, însuşindu-şi o parte din bani, respectiv suma de 53.029 lei. S-a menționat că, în cursul urmăririi penale, în calitate de președinte al Asociaţiei de Proprietari nr.14 1A Bărbăteni, numitul (…) s-a constituit parte civilă cu suma totală de 53029 lei”, se reține din dosar. Judecătoria Petroșani o condamnase la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracțiunea de delapidare, dar sentința a fost desfiinţată iar tânăra plasată sub control judiciar. Acum, instanța din cadrul Judecătoriei Petroșani a dispus iarăși începerea judecății în cauză.