S tația de epurare a apelor pe care o folosesc toate orașele Văii Jiului are, de curând, un parc fotovoltaic. Energia de aici este folosită pentru a alimenta sistemul, alături de cea produsă de biomasă, cu care se încălzesc laboratoarele. În scurt timp, aici va fi și o stație de încărcat mașinile electrice.

Parcul fotovoltaic a fost montat recent și potrivit celor de la Apa Serv va ajuta la consumul mare de energie electrică de aici. Asta, pentru că stația de epurare a apelor este și cel mai mare consumator din această societate.
„Stația de epurare este și cel mai mare consumator și de energie electrică și de gaz. Noi, ca să scădem din costurile de exploatare, am pus în funcțiune un panou de fotovoltaice, cu o putere instalată de 40 KWatti, care asigură alimentarea cu energie electrică a
iluminatului incintei, unde sunt peste 120 de stâlpi de iluminat cu led și a laboratorului central. Restul fluxului tehnologioc îl consumăm din rețea”, a declarat Florin Ciucur, șef Departamentul Exploatare din cadrul Apa Serv
Investiția a fost făcută cu fonduri proprii și a costat Apa Serv suma de 120.000 de lei, iar ca să acopere întreg necesarul de energie, Apa Serv se folosește și de microhidrocentrale, dar și de sistemul de co-generare, dat de biomasă, la Dănuțoni. Iar asta înseamnă o economie.
„Această investiție își va scoate banii în timp, însă, undeva la 10% din consumul dinstație, care este cel mai mare de la noi din societate, se reduce cu o astfel de instalație. Această putere de 40 kWatti va fri realizată în două etape: anul acesta jumătate și este făcută din fondurile proprii ale societății”, mai spune Florin Ciucur.
La anul va fi dublat numărul de panouri și asta, pentru că toate rețelele de canalizare care ajung aici, sunt tratate în stație, iar consumul este și el uriaș pentru energie și gaz.
Și, pentru că Apa Serv va avea și mașini electrice, aici va exista și o stație de încărcare a acestora. „Noi avem în plan să mărim puterea instalată și pe microhidrocentralele pe care le avem. Sunt 3, iar una este în proiectare la Lupeni. Iar pe partea de fotovoltaice, dacă mai avem bani, va mai fi o stație alimentată astfel. Prețurile la energie sunt foarte mari. Pe bursă, de unde cumpărăm noi, s-au mărit de 4 ori, însă, această instalație ne ajută mult. În această locație, pentru că noi avem deja comandată o mașină electrică, dar durează cam 8 luni partea de achiziție, va fi o stație de încărcare. Personalul societății, cu această mașină, care se va încărca gratuit aici, va putea să circule. Iar pe viitor, avem în vedere două astfel de mașini”, a declarat directorul de exploatare al Apa Serv.

D in biomasă, energie pentru laboratoare
Stația de epurare a apelor de la Dănuțoni este una dintre ccele mai moderne investiții de la noi, iar de aici, toate apele uzate sunt trimise în emisar la cea mai bună calitate. Și, pentru a încălzi laboratoarele, există sistemul creat cu gazele emanate din apele colectate din canale. „Aici producem energia electrciă, pe care o consumăm în stație, plus co-generarea, care dă energie termică, adică încălzim toate spațiile. Investiția aceasta a fost realizată pe P.O.S. Mediu și noi exploatăm aici și valorificăm energia produsă din biuogazul de la epurarea stației”, a conchis Florin Ciucur. Puterea instalată la stația de co-generare este de 100 kWatti, în timp ce stația consumă 350. Reducerea consumului se va simți și pe acest sector, iar cei de la Apa Serv spun că vor mai monta panouri fotovoltaice și în alte locații.
Diana Mitrache