În fiecare an, de 1 iunie, Petroșaniul îmbracă straie de sărbătoare pentru a celebra Ziua Internațională a Copilului. Tradiția paradei costumelor de carnaval continuă și în acest an, transformând străzile orașului într-un spectacol viu și colorat, dedicat celor mai mici locuitori.
”Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, la Petroșani vom avea o paradă a costumelor de carnaval și un spectacol susținut de copiii noștri, artiști locali și o piesă de teatru susținută de actorii Teatrului Dramatic ”I D Sîrbu”. Manifestările vor avea loc în rotunda de lângă teatru”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Evenimentul principal, parada costumelor de carnaval, va începe dimineața, când sute de copii din Petroșani vor defila în cele mai inventive și colorate costume. De la supereroi la personaje de basm, parada promite să fie o explozie de creativitate și veselie. Organizatorii încurajează toți copiii să participe și să își prezinte cu mândrie costumele în fața publicului.
După parada spectaculoasă, distracția continuă în rotunda de lângă Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu”. Aici, copiii vor fi încântați de un spectacol oferit de tinerii artiști locali, urmat de o piesă de teatru interpretată de actorii renumiți ai teatrului. Aceștia au pregătit o reprezentație specială, adaptată pentru a captiva și amuza audiența tânără.

Monika BACIU