Au fost cam 7 oameni care s-au luptat pentru un post de angajat la Complexul Energetic Valea Jiului. Iar din prima zi a acestei săptămâni se pot depune contestații, dacă sunt și oameni nemulțumiți. Va fi numită o comisie nouă, care să le examineze.

Aproape 300 de oameni s-au înscris și pe cele 43 de locuri, iar dacă sunt nemulțumiți, aceștia pot contesta. Fiecare cerere va fi analizată în parte. „În situația în care vom avea contestații, deja noi avem o comisie pregătită, alta decât cea de concurs. Președintele comisiei va fi din partea Complexului Energetic Valea Jiului, de pe partea de securitate minieră, mai exact inginerul șef securitate minieră Raimond Cazacu”, a spus Eusebiu Durbacă, directorul general al CEVJ.
Cei care vor fi admiși, în baza criteriilor stabilite de fiecare unitate în parte, încep lucrul de la 1 februarie 2024.
Acestea sunt primele angajări ce au loc la fiecare mină din Valea Jiului și la sucursala PrestServ.
Diana Mitrache