Contractul de achiziție privind Setul de măcinare și piesele
de schimb necesare reparațiilor pentru morile de cărbune tip MPS 212,
aferente grupului 4,
de la Sucursala Electrocentrale Paroșeni demarat de CEVJ
a fost anulat.
Valoarea acestui
contract se ridică la două milioane de lei.
Procedura, care a fost inițial demarată pentru asigurarea mentenanței periodice la cele patru mori de măcinat cărbune tip MPS-212, a fost anulată conform preve-derilor articolului 225, alineatul 1, litera (a) din Legea 99/2016, cu modificările și completările ulterioare.
În contextul necesității de a alimenta cu cărbune cazanul nr. 4, la Sucursala Electrocentrale Paroșeni au fost instalate patru mori de măcinat cărbune tip MPS-212, furnizate de compania Babcock Hitachi Europe, actualmente cunoscută sub denumirea de Mitsubishi Power Europe GmbH Duisburg – Germania. Aceste mori au fost livrate cu documentația generală a agregatului, documentația de montaj și manualul de mentenanță, însă fără documentația de execuție, care rămâne proprietatea executantului.
În conformitate cu manualul de mentenanță, producătorul specifică necesitatea înlocuirii anumitor piese la fiecare reparație capitală a morii, programată după 10.000 de ore de funcționare. Printre piesele ce necesitau înlocuire se numără setul de măcinare, format din 3 anvelope și un set de segmente de măcinare alcătuit din 11 bucăți. Aceste piese de schimb sunt esențiale pentru menținerea performanțelor optime ale morilor de cărbune și sunt necesare în cadrul procesului de mentenanță periodică, în special în cazul morilor cu uzură ridicată.
Motivul exact al anulării licitației a fost menționat ca fiind conform articolului 225, alineatul 1, litera (a) din Legea 99/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Monika BACIU