Avram Iancu, cetãtean de onoare, cu onoarea „Stirbitã”

Consiliul Judetean Hunedoara s-a fãcut lamentabil de râs, la o ceremonie ce trebuia sã aibã o altã conotatie. Angajatii acestei institutii au uitat sã-l cheme pe Avram Iancu, de la Petrosani, ca sã îi dea un titlu onorific. Apoi au dat din colt în colt si au pus omul sã vinã în vitezã, în timpul serviciului, la Deva.
Bibliotecarul din Petrosani, care a scris istorie în Europa, dupã ce a trecut înot Dunãrea de la izvoare, la vãrsare si a fost si primul român ce a trecut Canalul Mânecii, a ajuns Cetãtean de onoare al judetului Hunedoara. Acest titlu este mai mult decât onorant, pentru omul care a dus faima acestui judet în lume, însã, situatia absolut încurcatã s-a creat în cadrul sedintei Consiliului Judetean Hunedoara, când alesii nostri au constatat cã nu au cui sã îi înmâneze titlul. Uitaserã sã îl si cheme. Si au si gãsit un tap ispãsitor, pe care sã îl demitã.
„Noi, Consiliul Judetean, reprezentanti ai unei administratii publice, ne trecem numele pe lista celor care uitã sã îi invite, la un moment festiv pe cei pe care îi pretuim asa de mult si, având în vedere transformarea unui moment festiv într-o parodie si prevederile legale prin care secretarul judetului este înzestrat sã întocmeascã toate procedurile de convocare a sedintelor CJH si a celor de secretariat, sigur cã secretarul judetului trebuie sã îsi prezinte demisia. Nu se poate sã ne batem joc!”, a spus Florian Toma, consilier PNL al judetului Hunedoara.
Avram Iancu a ajuns într-un final la Deva, dupã ce a fost sunat de o secretarã, care si-a cerut scuze si care l-a invitat sã vinã în fugã, din Petrosani. Doar cã omul a gonit în mare vitezã si chiar a povestit cã, la un moment dat, o oaie a încurcat grav circulatia, obligându-i pe toti cei aflati în trafic pe DN 66, sã frâneze brusc. Într-un final, a ajuns în sala de sedinte si le-a multumit alesilor care i-au fãcut onoarea de a deveni un membru marcant al judetului nostru.
„As dori sã vã multumesc tuturor, dumneavoastrã, alesilor acestui judet. Acest titlu de Cetãtean de onoare al judetului Hunedoara este un titlu important pentru mine, care mã onoreazã într-un mod cu totul si cu totul deosebit. Actul de a dona si de a recunoaste meritele cuiva nu sunt obligatorii. Aceste douã lucruri ni le putem asuma, sau nu, iar eu vreau sã vã multumesc pentru faptul cã v-ati asumat aacest act de recunoastere a performantei mele si pentru mine este de ajuns”, a spus Avram Iancu.
Avram Iancu este cetãtean de onoare al municipiului Petrosani si al municipiului Târgu Jiu si a ajuns sã fie cunoscut în lume pentru performantele lui deosebite.
Ideea de a-i conferi titlul de Cetãtean de onoare al judetului Hunedoara le-a venit consilierilor judeteni din zona Vãii Jiului, însã, autoritãtile care i l-au conferit, au uitat sã îl si cheme la timp.
Diana Mitrache