Costume de poveste si supereroi din desenele animate. Toate aceste personaje au defilat, de 1 iunie, la Petrosani cu ocazia Zilei Internationale a Copilului.
Chiar dacã vremea nu a fost favorabilã, aproape 100 de copii însotiti de pãrinti si bunici au luat parte la parada organizatã de municipalitatea de la Petrosani. Cu mic cu mare acestia au traversat  localitatea pentru ca toatã lumea sã le poatã admira costumatia de sãrbãtoare.
“Chiar dacã plouã am tinut sã organizãm aceastã paradã a costumelor de carnaval mai ales cã cei mici s-au pregãtit pentru acest eveniment. Mai cu putinã ploaie am reusit sã ajungem la destinatie, am plecat de la primãrie si am ajuns aici în parcul de la teatru si cred cã este foarte important sã marcãm aceastã zi si le urãm sãnãtate si sã creascã mari”, a tinut sã precizeze Tiberiu Iacob Ridzi,  primarul municipiului Petrosani, care a venit cu cei doi copii ai sãi la parada Costumelor de Carnaval.
Petrosaniul a fost pret de câteva ore bune, o adevãratã tarã a povestilor. Aceasta este surpriza pe care, de câtiva ani buni o fac copiilor reprezentantii administratiei locale de la Petrosani.
Într-un fericit parteneriat cu unitãtile scolare, cu Teatrul ”Ion D. Sîrbu”, cu organizatiile neguvernamentale si alti reprezentanti ai societãtii civile, dar si cu concursul unor oameni din comunitate care îndrãgesc copiii, autoritãtile publice locale au reusit si anul acesta, sã le ofere copiilor din Petrosani o Zi a Copilului cu adevãrat de poveste.
Cosmin BACIU