N u s-au pierdut banii europeni la Vulcan, iar primarul spune că are câteva investiții care se vor finaliza în acest an. Altele sunt finalizate. Printre cele ce au fost devansate se numără și cele legate de Linia Verde de transport în comun.

Au fost mai multe lucrări făcute în Vulcan și asta pentru că altfel se puteau pierde banii europeni. Dar, până la urmă, primarul spune că nu a pierdut nimic.
„Sfârșitul anului a fost unul extrem de concentrat în ceea ce privește plata pentru lucrările din fonduri europene, lucrările efectiv, pe care constructorii trebuiau să le execute. Dar noi, la Vulcan, vă spun că nu s-a pierdut niciun ban. O parte a proiectelor a fost finalizată. O parte a fost relocată pentru următorul exercițiu financiar”, afirmă Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Iar o parte dintre lucrările mari s-au relocat în acest an și pot fi finanțate și ele.
„Dacă pentru Colonia de Jos, de exemplu, am finalizat anul trecut toate lucrările, pentru cele 3 terenuri de sprot și 4 locuri d ejoacă, sunt și ele gata. Proiectul ce vizează iluminatul public, am făcut plățile și am tras toți banii eligibili. Mai avem doar câteva lucrări, pe care le facem la
capitolul cheltuieli neeligibile. La centrul de tineret din parc, lucrările sunt 90% gata. Le-am programat pe restul. Și singura problemă este legată de ambulatoriul spitalului, unde
constructorul a întârziat mult lucrările, însă, proiectul a fost depus din nou și am primit
aprobarea”, mai spune Cristian Merișanu,
primarul municipiului Vulcan
Și, tot din acest an, va fi reluat, în primăvară, proiectul pentru linia verde de autobuzel. La Vulcan va fi garajul și stația de încărcare și va fi asfaltată șoseaua de centură și drumurile spre garaj.
Diana Mitrache