7_siteÎn Valea  Jiului se înregistreazã precipitatii neîntrerupte din noaptea de miercuri spre joi , iar posibilitatea producerii unor inundatii nu este exclusã. Cel mai mult a plouat în partea de vest, la Câmpul lui Neag, aproape 30 de l pe metru pãtrat.

În sase ore Jiul de Vest a crescut cu mai bine de jumãtate de metru în zona Iscroni Aninoasa, iar în partea de Uricani s-au înregistrat si 28 de litri pe metru pãtrat de precipitatii. “Cel mai mult a plouat în intervalul 6 – 12, la Câmpul lui Neag, respectiv 28, 2 litri pe metru pãtrat si s-au înregistrat cresteri de nivelele”, a spus Sorin Corici, sef S.H. Petrosani – Apele Române

Cea mai mare crestere de debit s-a înregistrat pe Jiul de Vest, respectiv 65 de litri pe metru pãtrat, mãsurãtoare fãcutã în zona Iscroni. Nivelul  barajului Valea de Pesti, la ora prânzului avea o crestere de 12 cm fatã de normal, iar în partea de Est a Vãii Jiului, ploile cãzute nu au fost însemnate cantitativ, adicã nu au depãsit 10 litri pe metru pãtrat.  Probleme, însã, s-ar putea înregistra pe cursurile mici de apã. “ Pe  cursul Jiului nu vor fi probleme, însã cursurile mici ar putea iesi din albie, mai ales cã pe Malea, spre exemplu, avem si eroziuni de mal”, a mai spus Sorin Corici.

Avertizarea de precipitatii abundente a fost emisã de meteorologi cu valabilitate pânã astãzi-vineri, însã specialistii estimau ieri cã nu existã pericol de inundatii sau viituri în Valea Jiului, chiar dacã a plouat abundent. „Probleme ar fi fost dacã la munte nu ningea si ploua. Atunci era într-adevãr pericol pentru cã se topea zãpada si din vârf puteau sã vinã torenti mari. Crestea imediat nivelurile si în aval dar, având în vedere cã la munte a început sã ningã, eu zic cã situatia nu este alarmantã. Ar mai fi fost pericol si dacã ar fi plouat încontinuu cum a plouat la Câmpu lui Neag cu 28 de litri pe metru pãtrat”, a mai declarat ieri seful Sistemului Hidrotehnic din Petrosani.

Apa Serv, societatea furnizoare de apã, a oprit douã statii de tratare din cauza turbiditãtii.

7_1site“Avem oprite statiile Braia si Taia, însã avem rezervoarele pline. Le vom porni, iar dacã va fi sã le oprim din nou, o vom face dupã miezul noptii, pentru ca populatia sã nu sufere”, a declarat Cristian Ionicã, sef Departamentul Productie – SC Apa Serv Valea Jiului SA.

Si sistemul de canalizare a fost afectat din cauza ploilor, în special în partea de Vest a Vãii Jiului, mai ales la Vulcan. Aici, pe strada Aleea Muncii, cel putin, nu dã zi cu ploaie de la Dumnezeu fãrã ca oamenii din zonã sã nu se plângã de canalele care se revarsã din Dallas. 27 de judete din tarã, printre care si Hunedoara, sunt sub atentionare de precipitatii sub formã de ploaie, care în aceastã noapte, pe alocuri s-a  transformat în lapovitã si ninsoare. Vântul va avea intensificãri cu viteze la rafalã de

55-70 de kilometri pe orã si peste 80-90 de kilometri pe orã la munte, iar ninsoarea

va fi viscolitã.

Codul galben, transformat în portocaliu

Ploi si ninsori. Asta ne asteaptã în urmãtoarele ore, iar dacã în depresiunea Vãii Jiului cantitãtile de apã nu vor fi foarte însemnate, la munte deja ninge.

Ninsoarea de la munte  nu poate fi decât un semn bun, pentru cã nu se vor produce viituri si responsabilii cu sistemul hidrotehnic nu cred cã vor fi probleme. Totusi, primãriile au fost atentionate cã va ploua mai mult. „Joi s-a instituit codul pentru precipiatii, iar codul galben dureazã pânã vineri la ora 10,00. Dar de vineri de la ora 10,00 avem cod galben hidrologic, pe cursurile de apã, dar sperãm cã nu o sã avem probleme. Noi, de altfel, am avertizat toate primãriile si urmãrim cu atentie toate cursurile de apã din Valea Jiului si, în caz cã o sã avem inundatii o sã intervenim promt”, a declarat Sorin Corici, seful Sistemul Hidrotehnic din Valea Jiului.

Administratia Nationalã de Meteorologie a emis joi, în jurul orei 13.00, o atentionare “Cod galben”, care a fost ulterior schimbatã în “Cod portocaliu”, valabilã pentru intervalul 14 martie, ora 12.00 – 15 martie, ora 10.00. Fenomene vizate: precipitatii abundente, intensificãri de vânt, ninsori viscolite.

În intervalul 14 martie, ora 12 – 15 martie, ora 10, în vestul, centrul si nordul tãrii vor fi precipitatii sub formã de ploaie în cursul zilei de joi, care în noaptea de joi spre vineri se vor transforma în lapovitã si ninsoare. La munte va ninge. Cantitãtile de apã vor depãsi 20 – 25 l/mp si izolat, îndeosebi în zona montanã, 50 l/mp.

Vântul va avea intensificãri, cu viteze la rafalã de 55- 70 km/h, iar la munte va sufla tare, cu peste 80 -90 km/h. Ninsoarea va fi viscolitã.

În intervalul 15 martie, ora 10.00 – 15 martie, ora 20.00, vântul va avea intensificãri în toate regiunile, cu viteze la rafalã de 55-70 km/h, iar la munte va continua sã sufle tare, cu peste 90 km/h. În Banat, Crisana, Maramures, local în Transilvania, precum si la munte, va mai ninge slab, dar viscolit.

Luiza Andronache

Diana Mitrache

Maximilian Gânju