M ai multe zone aparținând Universității din Petroșani vor intra
într-un amplu proces de reabilitare. În această etapă sunt cuprinse parcarea studenților, scările de acces, aleile.

Decizia de reabilitare vine după ce în primă fază au fost efectuate lucrări la căminele studențești, corpurile de învățământ și la laboratoare. Aceste lucrări de investiții se vor executa pentru a preveni
eventuale accidente care pot apărea pentru cei care vin la Universitatea din Petroșani.
”Căutăm în fiecare an să atragem fonduri sau să obținem fonduri pentru amenajarea tuturor spaților pe care le avem în dotare și în fiecare etapă am reușit să modernizăm o serie de spații de învățământ. În primul rând ne-am concentrate pe căminele studențești, apoi pe
corpurile de învățământ și pe laboratoare. Acum a venit rândul scărilor, aleilor și parcării care nu au fost reabilitate. Există pericolul ca cei care vin la universitate să se
accidenteze în aceste locuri. După aprobarea Senatului am decis că trebuie să facem și
aceste lucrări necesare. Treptele de lângă
parcarea studenților nu aparțin de universitate ci Primăriei Municipiului Petroșani. Noi am făcut verificări atente în toate actele noastre și acele trepte nu sunt ale noastre”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
Toate lucrările de reabilitare și de modernizare pe care cei de la instituția de învățământ superior de la Petroșani le execută sunt menite a aduce un plus de confort atât studenților care urmează cursurile universiytății cât și tuturor celor care trec prin aceste zone.
Monika BACIU