H alda de steril a minei Petrila are toate șansele să se
transforme și, de la pământul scos din subteran, pentru cărbune, să devină locul din care se va produce din nou energie electrică.

În acest moment,
doar birocrația împiedică derularea proiectului, iar administrația locală spune că a început să întabuleze terenul care le aparține.
O companie din Germania a devenit interesată de terenul pe care minerii de la Petrila depuneau sterilul din mină. Sunt 20 de hectare de teren pe care se va
construi un parc cu celule fotovoltaice, pentru care acum se așteaptă avizele ministerului de resort.
„Din ultimele discuții pe care le-am avut cu cei de la firma respectivă, care a solicitat niște teren pe dealul Maleii, reiese că nu au încă un răspuns de la Ministerul Energiei. Acolo, pe dealul Maleii, există o suprafață de aproximativ 20 de hectare, care este în proprietatea statului, adică la SNIM, prin Ministerul Energiei”, a declarat Vasilică Jurca, primarul orașului Petrila.
Iar primăria face tot ce ține de administrația locală, așa încât soluția să devină viabilă. Asta, mai ales acum când se caută orice soluție alternativă de producere a energiei.
„Lângă terenul respectiv, la momentul acesta, noi lucrăm la întabularea unei suprafețe de teren. Cele două suprafețe, dacă toate lucrurile merg bine, vor fi compacte și aproximativ 50 de hectare vor fi pentru construirea unui parc fotovoltaic”, a mai precizat Vasile Jurca.
Societatea de Închideri de Mine din Valea Jiului are deja aprobarea în Consiliul de Administrație pentru această investiție, iar AGA a fost deja înștiințată. Nu mai este decât un singur pas, iar terenul va putea fi predat investitorilor.
Diana Mitrache