Ș acalii au devenit o prezență aproape obișnuită în zona de sud a județului Hunedoara și mai mulți crescători de animale spun că îi aud nopțile în preajma locuințelor.

Sunetele scoase de aceștia sunt inconfundabile, iar câinii ajung să îi prindă. Se pare că aceste carnivore au migrat spre noi din sud, de la Dunăre și că asta s-a întâmplat în ultimii ani.
„Îi auzim mereu, noaptea. Scot niște sunete inconfundabile, parcă râd. Sunt mulți și ne temem de ei, că vin până jos, în sat”, a precizat un
localnic din Livadia.
„Am niște rude la Sălașu de sus și au văzut mulți șacali la ei în zonă, ori i-au auzit. Nu știm cum au ajuns în zona de munte, că parcă stăteau în Deltă. Or fi trecut Dunărea, când era înghețată, vreodată”, mai spune un alt localnic.
Un șacal lungit și omorât de câinii de la o gospodărie din apropierea satului Livadia stă mărturie că astfel de vietăți sunt prezente, mai ales noaptea. Sunt localnici care îi aud în fiecare zi, după lăsarea întunericului, când vin să atace prin gospodării, iar ei au fost văzuți de la Sălașu de sus, la Livadia, ori spre Petroșani.
„Cunoaștem și noi prezența acestor șacali. Am luat legătura cu adminsitratorii fondurilor de vânătoare și le-am cerut să ia măsuri în ceea ce privește alungarea și protejarea
animalelor domestice. Le spunem proprietarilor de
animale să fie vigilenți și să asigure animalele din gospodării și, în același timp, vom lua și măsuri pentru
a nu depăși numărul normal, ca și încărcătură, a acestor
animale”, a spus Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Oficiali din Ministerul Mediului au susținut, nu mai departe de anul trecut, că e necesară uciderea a aproximativ 80% din efectivele de populație aferentă acestei specii și au
stabilit cotele de recoltare în consecință, catalogând informal șacalul drept specie care trebuie stârpită. Dar este incredibil că, din zona Deltei Dunării, unde era habitatul lor, au ajuns în zona de munte a județului Hunedoara.
„Sunt prezenți de câțiva ani de zile în județul Hunedoara și ușor-ușor s-au extins”, a mai spus prefectul județului Hunedoara.
Șacalii pot ataca animalele din gospodării. Localnicii
din zona noastră se mai
plâng și că lupii ajung
foarte des la ei.
Ultimul atac a avut loc acum câteva zile, pe raza comunei Bănița, unde o vacă a fost ucisă de lupi, chiar în zona de lângă drumul principal ce duce spre Peștera Bolii.
Diana Mitrache