M inisterul Dezvoltării finanțează 18 noi investiții, în 18 localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Proiectele, în valoare totală de 45.743.489,54 de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local. Astfel, pentru Valul Renovării, a fost aprobat un nou proiect, în valoare de 18.768.687,02 lei, pentru renovarea energetică a unor blocuri de locuințe din orașul Uricani (jud. Hunedoara).
Pentru Fondul Local, au fost aprobate 17 noi proiecte, în valoare totală de 26.974.802,52 de lei, depuse de 17 autorități locale, pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea unor puncte/stații de încărcare pentru vehicule electrice și a unor echipamente și sisteme inteligente de management local.
Blocuri de locuințe sociale
Administrația locală de la Uricani are în vedere realizarea unor blocuri sociale. Acestea ar urma să fie construite în zona Puț 5 Uricani.
Astfel, a fost elaborat și studiul de fezabilitate în vederea construirii a două blocuri de locuințe. Valoarea proiectului se ridică la circa 5,4 milioane de euro.
Sursa de finanțare o constituie PNRR. Administrațiile publice locale își vor putea respecta obligațiile privind asigurarea la nivel local a realizării de locuințe sociale conform nevoilor locale, precum și a combaterii marginalizării.
Monika BACIU