Î ncă nu avem o disciplină care să se predea în școli și care să includă educația sanitară și primul ajutor. Și asta, în condițiile în care toată lumea e de acord că orice tip de cunoștințe legate de primul
ajutor, pot salva viețile oamenilor.

Câteva secunde și un om priceput, pot salva vieți. O spun cei care ar dori acum să vadă spiritul civic activ și oameni care să aibă cunoștințe despre ce au de făcut când cuiva i se face rău. Dar, din păcate, medicii de pe ambulanțe afirmă că asta nu se întâmplă în viața de zi cu zi.
„O mare, mare nemulțumire a mea e legată de faptul că, în școli, nu se face. Găsim tot timpul orice altceva de făcut, dar primul ajutor, nu. Mentalitatea asta, și după 30 de ani de la Revoluție, că educația sanitară era o chestie comunistă, nu stă în picioare deloc”, a spus dr Cătălin Popa, medic de urgență.
Voluntarii de la Crucea Roșie sunt cei care organizează periodic astfel de pregătiri, iar în licee și școli generale ajung cât să facă maxim o oră de prim ajutor. Și, acolo unde ajung, copiii află că și ei, indiferent cât sunt de mici, pot fi de folos.
„Suntem implicați în ceea ce facem, învățăm tinerii să acorde primul ajutor, pentru că se poate, spre exemplu, întâmpla la școală ca un copil să se înece și nimeni să nu știe să îi acorde primul ajutor. Iar până vine ambuilanța e prea târziu, pentru ca omul să mai aibă o șansă”, spune Naomi Apălimăriței, voluntar Crucea Roșie Petroșani.
Dar până și la cei mici, de școală generală, ar fi indicat un astfel de curs. „Le predăm tuturor același curs de prim-ajutor. Acum depinde de nivelul fiecăruia. Îi luăm mai lent, doar că am fost și la școli generale și la grădiniță. Învață și ei, mai întâi să pună un bandaj simplu, un plasture”, spune Larisa Diaconescu, voluntar tot la Crucea Roșie Petroșani.
Și ceea ce învață aici îi ajută pe tineri chiar și în carieră.
„Foarte mulți din voluntarii noștri
s-au dus pe medicină, la facultate sau au devenit paramedici. Sunt interesați că e important să știi să dai primul ajutor. De pildă, când facem cursul de prim ajutor, când povestim cum s-a înecat cu mâncare o persoană, aflăm de la ei că au văzut așa ceva în familie și că chiar ar vrea să știe cum se face”, a spus
Naomi Cristiana Vârjan, voluntar.
„Și eu am venit să învăț lucruri noi. În viață te ajută să știi să ajuți lumea. Te vezi aleatoriu pe drum cu un om pe stradă și nu știi ce să faci, dar dacă ai un curs, știi cum se face”, spune un alt
voluntar, Emanuel Dacian Ghițiu.
Și nu mai vorbim de desele
accidente rutiere, unde găsim oameni care așteaptă, poate, un prim ajurtor, de la cei ce trec pe stradă. Și asta nu se învață decât la cursuri.
„La un accident de mașină trebuie, în primul rând, să nu ne punem pe noi, salvatorii, în pericol. Apoi, neapărat
trebuie să vedem victima, pentru că, mai ales la un accidnet de mașină, nu trebuie să îi mișcăm capul și să nu îi creăm traume pe viață. Și trebuie să
vorbim cu victima, pentru că și
suportul moral e important”, a explicat Robert Geza Biro.
Dar voluntarii abia dacă ajung o dată pe an la școli și la cursurile de la sediul Crucii Roșii vin tineri interesați, însă, ideal ar fi ca aste cursuri să fie predate cu regularitate și la școli și în grădinițe.
Deocamdată, însă, nimeni nu a agreat o astfel de oră, de educație sanitară și prim-ajutor. Și a ajuns de notorietate cazul unei eleve care a murit, după ce s-a înecat la școală
cu un jeleu, până a ajuns ambulanța.
Diana Mitrache