Ofițerul de la Poliția Petroșani, prins în flagant când lua mită, a fost lăsat în arest la domiciliu. Acesta a făcut o înțelegere cu DIICOT pentru a primi o pedeapsă redusă. Acordul care i-ar aduce o pedeapsă mai mică față de un proces penal trebuie validat de un judecător, lucru care ar urma să se întâmple în ultima zi a acestei luni.
Gabriel Bașta ar fi luat mită de nu mai puțin de 41 de ori susțin procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Hunedoara. Polițistul a fost cercetat pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (41 de acte materiale) şi complicitate la contrabandă asimilată. ” Se efectuează cercetări cu privire la un inculpat, agent de poliție, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (41 de acte materiale), complicitate la contrabandă asimilată și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, constând în aceea că, în perioada 2018 – 06.11.2023 a primit în mod direct, sume de bani cuprinse între 500 de lei și 2000 de lei în schimbul cărora a oferit protecție unor persoane implicate în activitatea ilicită de contrabandă cu țigări, furnizându-le informații despre efectuarea unor percheziții, dispunerea de măsuri preventive sau acțiuni de control ce urmau a se desfășura la operatori economici din zona Văii Jiului. La data de 06.11.2023, a fost prins în flagrant în timp ce a primit mită suma de 1000 de lei în scopurile menționate”, a informat DIICOT- Biroul Teritorial Hunedoara. Alături de el mai sunt inculpate alte persoane din Valea Jiului.