Fiul fostului consilier judetean a primit cinci luni de închisoare pentru cã a condus un autoturism pe drumurile publice desi avea permisul suspendat.
La aceastã pedeapsã i s-a adãugat si un spor, în final sentinta fiind de 10 luni si 20 de zile închisoare. Pedeapsa i-a fost suspendatã însã, pe parcursul termenului de supraveghere, acesta va presta o muncã neremuneratã în folosul comunitãtii pe o perioadã de 60 de zile, în cadrul Primãriei Municipiului Petrosani sau în cadrul Primãriei Aninoasa. Plescan poate face apel si mai are o condamnare cu suspendare pentru proxenetism, dictatã de Tribunalul Hunedoara, însã a fãcut apel iar dosarul se aflã pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia. Daniel Ovidiu Plescan a fost prins de politistii din Petrosani conducând un autoturism iar la control, oamenii legii au descoperit cã avea permisul suspendat. I-au fãcut un dosar penal care a fost preluat de Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Alba Iulia, iar mai apoi a fost trimis în judecatã la Judecãtoria Petrosani. În afara acestor douã dosare, Daniel Ovidiu Plescan mai este judecat si pentru lovirea unui politist.
Maximilian Gânju