P rimarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a semnat contracte de finanțare pe fonduri europene pentru încă două proiecte. Prin aceste două proiecte se vor achiziționa încă 100 de camera de monitorizare în localitate și se v-a crește eficiența energetică a Colegiului Național Mihai Eminescu.

”Creșterea eficienței
energetice în clădiri publice cu destinație de unități de învățământ – Colegiul Național Mihai Eminescu, în valoare de 7.105.769, 77 lei, depus la finanțare de Primăria Municipiului Petroșani pe
componenta C5 – Valul renovării. Realizarea sistemului de monitorizare și siguranță a spațiului public din municipiul Petroșani, în valoare de 2.929.006,50 lei, obiectiv investițional finanțat pe Componenta 10 – Fondul Local. Prin implementarea
acestui proiect, 100 camere video vor monitoriza
municipiul Petroșani, printr-un sistem modern, care include toate zonele din localitate și care vine în completarea
sistemului implementat deja de administrația publică locală. Dezvoltăm Petroșaniul cu
fonduri europene!”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
În momentul de față administrația locală de la Petroșani are în derulare mai multe proiecte cu bani europeni. Toate acestea au ca scop creșterea confortului cetățenilor din municipiul Petroșani.
Monika BACIU