P aramedicii Salvital au ajuns din nou la Petrila, acolo unde au invitat oamenii să ia parte la un screening medical. Practic, și de această dată, au venit specialiștii la ei în oraș și i-au primit să își
verifice starea de sănătate, cu un set de analize primare. Iar oamenii s-au arătat mulțumiți.

Pentru că unii nu
și-au mai făcut de mult timp analize, ori alții chiar deloc, caravana Salvital le-a venit acum în ajutor. Au venit, li
s-au făcut analize și măcar au aflat cum stau cu parametrii esențiali.
„Am venit să îmi fac o evaluare. Să văd cum stau cu sănătatea. Anul trecut am mers la medicul de familie și atunci am făcut analize. Am văzut pe internet că vin aici cei de la Salvital și am venit. Ideea e foarte bună”, a spus unul dintre primii pacienți.
„Am aflat de pe
internet și am zis că dacă tot am oportunitatea asta, să vin să văd cum stau cu sănătatea. Prin medicul de familie durează mult mai mult. La particular e mai puțin, dar tot nu e așa. Aici vine medicul la noi”, a completat un alt localnic.
„Nu am făcut niciodată analize. Nu de inimă. Eu am 70 de ani și vreau să văd cum stau. Mi se pare o idee foarte bună, că văd și eu ce am, dacă am ceva”, a spus altul.
Caravana Salvital a ajuns peste tot și, până la finele anului, nu va fi sat în care paramedicii să nu fi trecut. „Am ajuns prin majoritatea localităților din județ și continuăm această telemedicină la distanță și le facem oamenilor analize gratuite. Este săptămâna dedicată inimii, dar pe lâmgă EKG, noi facem și
analizele uzuale”, susține Petru Evesc, asistent medical Salvital,
coordonatorul acțiunii.
Și, în urma unor astfel de analize, oamenii au aflat cât sunt de bolnavi. Pentru că unii habar nu aveau că sunt grav
bolnavi chiar.
„Cazuri mai deosebite sunt. Am găsit oameni care nu știau că au
probleme cu diabetul, care nu știau că au
probleme cardiace și au găsit asta în urma
analizelor de la noi”, mai spun paramedicii.
Caravana contiună și în 6 septembrie, de la ora 10,00, este la Uricani, la Casa de Cultură. Apoi, Asociația Salvital Hunedoara, în
parteneriat cu Consiliul Judetean Hunedoara și Primăria orașului Aninoasa, va organiza în data de 7 septembrie 2023, la Clubul Orășenesc, cu începere de la ora 10:00, o acțiune similară, dedicată Zilei Mondiale a Inimii.
În cadrul acțiunii se vor efectua gratuit, următoarele proceduri:
– electrocardiograma EKG pentru identificarea problemelor cardio;
– spirometrie pentru identificarea problemelor pulmonare;
– INR-probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu
anticoagulante;
·Măsurarea glicemiei, măsurarea tensiunii
arteriale;
·Hemoglobina glicozilată- evaluare și monitorizare a
controlului glicemic, după caz
·Determinare indice braț-gleznă pentru
identificarea unei boli arteriale periferice
(BAP)-care crește riscul unui atac de cord sau accident vascular
cerebral.
Cei care doresc să
beneficieze de aceste consultații gratuite
trebuie să dețină asupra lor buletinul sau cartea
de identitate.
Diana Mitrache