Mai bine de 3.000 de copii așteaptă să își găsească un loc la clasa pregătitoare în județul Hunedoara. Sunt copii care acum urmează grădinița și părinții lor trebuie să știe că centrele vor fi deschise pentru înscrieri la finele acestei luni.
Școlile vor afișa, pe 30 martie, numărul de locuri în clasa pregătitoare dar și circumscripțiile. Prima etapă de înscrieri este în luna mai.
Conform calendarului, anul acesta inspectoratele școlare pot modifica circumscripțiile înainte de începerea înscrierilor, dacă există situații în care capacitatea unei unități școlare nu permite cuprinderea tuturor copiilor de clasă pregătitoare din circumscripție precum și în alte situații justificate. „Dacă ne uităm în calendarul Ministerului Educației, vedem că în perioada 3 – 18 mai are loc completarea cererilor de către părinți, care se pot depune on-line sau la
unitatea de învățământ solicitată. Este important ca părinții să știe cum sunt stabilite circumscripțiile școlare. Inspectoratele școlare au termen 30 martie. Vom vedea dacă avem mici modificări față de anul trecut”, a spus profesoara Maria Ștefănie, inspector general Școlar IȘJ Hunedoara.
Școlile trebuie să afișeze tot pe 30 martie și informații specifice desfășurării activității cum ar fi posibilitatea organizării clasei preătitoare în spațiul grădiniței dacă această există în structura școlii sau în consorțiu sau posibilitatea organizării programului ”Școală după școală”, precum și fotografii în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare. În Hunedoara sunt așteptați puțin peste 3.000 de copii.
„La nivelul județului Hunedoara, am cuprins în proiectul Planului de Școlarizare un număr de 3.009 locuri. Dintre acestea, 2.991 sunt
pentru învățământul de masă și 18 locuri sunt pentru învățământul special. Coform recensământului, realizat la nivelul județului, avem locuri suficiente pentru toții copiii și noi sperăm că toți copiii care au vârsta necesară să vină la școală”, mai spune Maria Ștefănie.
În data de 5 iunie vor fi afișate locurile disponibile, dar și procedura de repartizare a
copiilor. Cererile de înscriere se depun în perioada 6-12 iunie, iar rezultatele se afișează pe 15 iunie. În perioada 1-8 septembrie, inspectoratele școlare primesc cererile părinților care nu au înscris copiii la nici o instituție de învățământ.
Diana Mitrache