P este 16 milioane de lei este proiectul care a demarat în această săptămână, la Universitatea din Petroșani. Acesta vizează digitalizarea a nu mai puțin de 15 laboratoare pentru studenții care învață în Valea Jiului, dar și îmbunătățirea rețelei de acces la internet. Banii vin prin PNRR.
Proiectul de la universitate este finanțat de Ministerul Educației, în cadrul PNRR, componenta Educație – Digital­i­zarea universi­tăților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului. Valoarea totală acordată în cadrul contractului de finanțare este de 16,128 milioane de lei.
Vor fi modernizate 15 laboratoare și spații educaționale cu tehnologie digitală modernă (hardware și software aferent), care le vor folosi studenților în practică.  Tot acum va fi creat și un centru de date, pentru a susține introducerea metodelor inovative digitale de predare-învățare și de realizare a pregătirii practice. Rețeaua de internet a universității va fi reabilitată și vor fi cumpărate echipamente și infrastructură de conectivitate. Și, dacă tot va exista o rețea modernă de internet digitalizată, următorul pas al proiectului vizează și transformarea digitală a unei părți a proceselor care se referă la relația cu studenții.
24 de cadre didactice și didactice auxiliare vor urma și ele programe de formare specifice a competențelor digitale privind utilizarea în predare/relaționare cu studenții, iar 220 de studenți, studenți de la ciclurile universitare licență, master și
doctorat, participă și ei la programe de formare ce vizează dezvoltarea de competențe digitale.
14 programe de studii vor fi aduse la zi cu noi tehnologii digitale.
Diana Mitrache