Î n acest final de săptămână în masivul Parâng s-a desfășurat cea de a X-a ediție a competiției montane Parângul Night Challenge. Ca în fiecare an organizatorii au pregătit acest concurs în cel mai mic detaliu pentru ca totul să se desfășoare în cele mai bune condiții.

La startul acestei competiții s-a aflat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care a ținut să îi felicite pe organizatori pentru modul în care au pregătit acest eveniment.
”Am fost prezent și în acest an, alături de reputatul nostru sportiv Avram Iancu, la cea de a X-a ediție a ineditei competiții montane Parângul Night Challenge, care promovează deopotrivă sportul și măreția Parângului. Organizat de Asociația „Bike & Run” Petroşani, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Petroşani, în calitate de
co-organizatori, acest eveniment sportiv este deja un reper printre concursurile de
alergare și de schi de la noi din țară. O cursă nocturnă care constă în parcurgerea unui traseu în alergare sau pe schiuri de tură de tip ”vertical race”. Îl felicit pe promotorul acestei acțiuni, polisportivul nostru Avram Iancu și le transmit sincere felicitări tuturor participanților. Totodată, țin să le mulțumesc celor care organizează astfel de acțiuni pentru promovarea stațiunii Parâng și implicit a municipiului Petroșani”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Parângul Night Challenge este o cursă nocturnă care constă în parcurgerea unui traseu în alergare sau pe schiuri de tură de tip ”vertical race”.
Monika BACIU