Administratia de la Petrosani isi cere scuze soferilor care au probleme din cauza gropilor care s-au format in asfalt in urma mijloacelor folosite pentru deszapezit.

Centura Municipiului Petrosani, pe portiunea intre Piata Dacia si zona Lukoil, a fost grav afectata de interventia utilajelor si a sarii folosite pentru deszapezire. Pe o portiune de cateva zeci de metri soferii sunt nevoiti sa faca slalom printre craterele ce s-au format in asfalt, asta pentru a nu isi strica masinile.

Autoritatile locale sustin ca trosonul respectiv este betonat si, din pacate, este necesara interventia asupra acesteia in fiecare an, pana la turnarea unui nou covor asfaltic, al carui cost este semnificativ. Directorul executiv al SPADPP, Lucian Dragomir, afirma ca imediat ce starea vremii se va imbunatati, centura va intra intr-un proces de reparare, care va ridica simtitor calitatea acesteia. “Este o prioritate pentru noi refacerea acelui sector de drum iar cum vom putea o sa intervenim. Pana atunci dorim sa prezentam scuze soferilor pentru situatia creata”, spune Dragomir.

Marius MITRACHE