C ondamnat pentru că și-a înjunghiat un amic de pahar iar acesta a murit, un deținut aflat în Penitenciarul Deva a cerut judecătorilor să fie eliberat condiționat.
Două instanțe de judecată i-au respins cererea pentru că individul n-a vrut să achite despăgubiri către rudele victimei. Condamnatul, Valeriu B. a mers împreună cu fiul său la locuința victimei, unde au băut împreună. După ce s-au îmbătat, cei doi s-au luat la ceartă iar gazda a luat o bâtă și l-a lovit în cap pe amicul de pahar. Procurorii au stabilit că în altercație a intervenit și fiul condamnatului iar tată-l său a profitat, s-a înarmat cu un cuțit și l-a înjunghiat de trei ori pe rival. Tribunalul Sibiu l-a condamnat în anul 2019 la 6 ani de închisoare cu executare, iar bărbatul a cerut acum să fie lăsat în libertate. Judecătoria Deva i-a respins cererea iar Tribunalul Hunedoara a mențiunt decizia. Deși a avut o conduită bună în penitenciar și a executat 1538 de zile din pedepasă, condamnatul a refuzat să se achite de obligațiile civile în cuantum de aproape 15 mii de lei.
”Petentul a înregistrat venituri de la aparținători și din muncă în cuantum de 26675 lei, motiv pentru care instanţa a apreciat că pentru a dovedi buna sa credinţă în îndeplinirea obligaţiilor civile. Petentul ar fi trebuit să efectueze plăţi către partea civilă ulterior încarcerării în luna octombrie 2019, pentru a se putea constata îndeplinirea cerinţei impuse de legiuitor în cuprinsul art.100 alin.1 lit.c) C.p., având în vedere valoarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare 14.453,80 lei către partea civilă. (…)Mai mult, instanța are în vedere faptul că persoanelor private de libertate le sunt asigurate, pe perioada detenției, toate mesele și bunurile de strictă necesitate, alte cheltuieli sau achiziții de la magazinul locului de deținere fiind efectuate de către aceștia strict raportat la dorința lor”, se reține din soluția pronunțată de Tribunalul Hunedoara în urma căreia individului i-a fost respinsă cererea de
liberare condiționată.