A fost miercurea alarmelor, așa că, din nou, au sunat alarmele. În toate orașele au avut loc exerciții de acest fel. La Petroșani, spre exemplu, sistemul de pe sediul primăriei nu s-a auzit.

Exercițiul a avut sscopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul național.
Astfel, sirenele au emis semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.
Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în
rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si
familiarizarea cu tipul urgentei anunțate sunt de un real folos într-o situație limită, cred
oficialii ISU, care au reluat acțiunile de alarm,are sub
genericul Miercurea alarmelor.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul conștientizării populației și
pentru ca, în cazuri reale, să fie limitate efectele dezastrelor.
Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă.
Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Diana Mitrache