M unicipiul Lupeni are cea mai mare capacitate de cazare din județ. Informația reiese din strategie de dezvoltare a localității pentru perioada 2022-2027.
Potrivit documentului, capacitatea de cazare este de 1202 locuri. Următoarele localități pe listă sunt municipiul Petroșani cu 1.037 locuri de cazare, municipiul Deva cu 991 de locuri și municipiul Hunedoara cu 777 locuri de cazare.
”Comparativ cu celelalte municipii din județ, Municipiul Lupeni prezintă o situație favorabilă, acesta plasându-se pe primul loc în anul 2022 din perspectiva capacității de cazare, urmat de Municipiile Petroșani, Deva și Brad56; Un trend fluctuant al capacității de cazare la nivelul Municipiului Lupeni, cu creșteri semnificative
înregistrate la nivelul anilor 2016, respectiv 2017, dar și o scădere ușoară înregistrată la nivelul
anului 2021, an în care efectele economice
produse de declanșarea pandemiei COVID-19 a condus la închiderea a numeroase unități de primire turistică; Raportat la capacitatea totală, în anul 2021, unitățile de cazare din Municipiul Lupeni constituiau aproximativ 14% din capacitatea totală de cazare regăsită la nivel județean, o valoare semnificativă ce reflectă potențialul turistic foarte ridicat al municipiului”, arată documentul.
Numărul de turiști care au sosit în Lupeni în anul 2021 este cu 52,44% mai mare decât numărul
acestora din 2020, ceea ce arată o redresare a sectorului turistic după pandemia COVID-19. Totodată, se constată o creștere în anul 2021 și la nivel județean, fiind cu 67,24% mai mulți turiști față de 2020.
Monika BACIU