S e împlinesc 43 de ani de tragedia din mina Livezeni. Sunt amintiri care au îndoliat Valea Jiului și care nu pot fi lăsate uitării. La mină, miercuri dimineață, va suna sirena, pentru a le aminti tuturor de acea mare tragedie din măruntaiele pământului.
Ca în fiecare an, de patru decenii, la mina Livezeni are loc în data de 29 noiembrie comemorarea victimelor exploziilor din cel mai negru noiembrie al Văii Jiului. La mină sunt așteptați supravie-țuitori ai tragediei, foști mineri și actuali angajați, dar și o seamă de politicieni, care vor depune coroane de flori la troița din curtea minei.
Sirena va suna, ca de obicei, anunțând că la mina Livezeni a avut loc o tragedie. Explozia de acum 43 de ani, din 29 noiembrie 1980, a avut loc în jurul orei 16 și 30 de minute.
Așa cum au știut comuniștii, au dat alarma. Mai mult ca să ascundă adevărul, însă, atunci, mina a luat viața a 53 de oameni, mineri, militari în termen, ori specialiști în minerit. Atunci au rămas orfani de tată nu mai puțin de 75 de copii, iar 15 dintre morți erau militari în termen, pe care regimul comunist îi aducea aici să scoată cărbunele din pământ.
Ziua de 29 noiembrie este ca o zi de doliu pentru Valea Jiului, pentru că în 1980, la mina Livezeni, două explozii succesive în subteran au dus la moartea minerilor, dar și a salvatorilor mineri care au intrat după ei, precum şi a militarilor în termen care lucrau în mină, iar alte 77 de persoane au fost grav ranite.
Prima deflagratie s-a produs seara, când în subteran erau zeci de mineri.
La fața locului au venit imediat reprezentanții Combinatului Minier şi ai statului comunist, care nu au declarat oficial gravitatea evenimentului. Salvatorii minieri au intrat în subteran şi au fost surprinşi de o altă deflagrație la fel de puternică. Explozia din mina Livezeni, din anul 1980, este considerată cel mai cumplit accident produs în minele de cărbune din România în
ultima jumatate de secol.
Diana Mitrache