Proiectul pentru transportul verde din Valea Jiului este din nou în impas și, pentru că primăriile nu au bani să susțină toate construcțiile, este posibil să se renunțe la consolidarea a trei poduri.
La Consiliul Județean Hunedoara au fost convocați primarii din Vale, iar o viitoare consfătuire va definitiva proiectul săptămâna viitoare, când vor fi scoase, cel mai probabil, cheltuielile neeligibile. Linia verde poate scoate monopolul deținut de singura firmă care face transport în regim de maxi-taxi în Valea Jiului, dar proiectul a ajuns într-un nou impas.
Este vorba despre trei poduri din Petroșani și de la Vulcan, pentru care primarii au spus că nu au bani să le reabiliteze. Așa că întâlnirea de la Deva va fi reluată săptămâna viitoare, din nou, în Valea Jiului.
„Sunt unele probleme venite din trecut, de la fostul lider de proiect și aici mă refer la UAT Vulcan. Am avut o nouă întâlnire cu primarii din Valea Jiului, cu proiectantul și cei de la ADR Vest. Miercurea viitoare ne vedem la ora 13,00 la Petroșani, la fața locului. Că este vorba depre niște poduri care au fost în proiect și care costă și foarte mult, iar primăriile nu sunt sac fără fund. De aceea, vrem să mergem mai departe, dar să scoatem din proiect cele 3 poduri, două la Vulcan și unul la Petroșani”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Lucrările ar putea să și începă, dacă aceste poduri vor fi scoase din proiect, iar siguranța călătorilor ce vor circula cu autobuze ecologice nu va fi pusă în pericol. De asta ne asigură acum cei care gândesc să elimine asfaltarea lor din proiectul final, finanțat prin ADR Vest. „Pe poduri se poate circula fără doar și poate.
Primăria Petroșani are de la ISC (n.r. Inspecția de Stat în Construcții) avizele de circulație și, în aceste condiții, scoatem podurile din proiect și mergem mai departe”, dă asigurări administratorul public al județului Hunedoara. Dacă săptămâna viitoare primarii cad la învoială, proiectul va fi trimis la ADR Vest și apoi se poate începe licitația pentru achiziționarea autobuzelor electrice.
Alternativa economică la monopolul pe transportul în comun făcut acum de firmele private din zona Văii Jiului, va fi linia verde, acest proiect european care vizează o linie cu autobuze electrice. Autobuzele electrice vor avea un garaj la Vulcan, iar la Petrila și la Uricani vor fi stațiile de încărcare a bateriilor cu care vor circula autobuzele electrice.
Valoarea estimată a proiectului, denumit generic Green Line, este de aproximativ 20 de milioane de euro și se estimează că va fi gata la sfârșitul anului 2022.

Diana Mitrache