Consiliul Județean Hunedoara și Academia Română își încep colaborarea în vederea realizării Strategiei de Dezvoltare a județului Hunedoara, document fundamental care va trasa viitoarele direcții de dezvoltare și atragerea de fonduri europene și guvernamentale. Strategia este elaborată de către experții Institutului Național de Cercetări Economice (INCE) ”Costin C. Kirițescu”, al Academiei Române.
Ieri (nr. 8 septembrie), la Consiliul Județean Hunedoara a avut loc evenimentul de lansare a colaborării dintre cele două instituții. Evenimentul a cuprins și o ședință de lucru pe principalele domenii de interes la care au luat parte, pe lângă experții INCE, specialiști din cadrul CJ Hunedoara și ai instituțiilor deconcentrate din județ.
Este pentru prima dată în 30 de ani, când județul Hunedoara va avea o strategie de dezvoltare complexă, integrată, realizată în baza unor studii aprofundate și cu o consultare largă, inclusiv a cetățenilor, ONG-urilor și mediului de afaceri.
„Strategia este foarte importantă pentru noi, deoarece în baza acestui document vom putea atrage fonduri europene și guvernamentale nerambursabile, pe o perioadă mai lungă de timp, nu doar pe un mandat de patru ani. Sunt deosebit de încântat să lucrăm cu Academia Română, o instituție de prestigiu, care vine cu un colectiv impresionant de experți. Sper să fie o lucrare foarte bună, o lucrare care să aducă beneficii județului Hunedoara, cu care să ne mândrim peste ani” a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu NISTOR, în deschiderea întâlnirii de lucru.
„Va fi o strategie realizată împreună cu oamenii, pentru oameni, care să valorifice la maximum potențialul acestui județ. Bunăstarea locuitorilor acestui județ trebuie să conteze, astfel că ne gândim la o abordare integrată care să valorifice resursele umane, naturale, culturale, patrimoniul, turismul, infrastructura de acces a județului Hunedoara. Nu este o misiune deloc ușoară, dar trebuie să valorificăm toate oportunitățile oferite de județul Hunedoara” a precizat prof. univ.dr. Luminița CHIVU, directorul general al INCE „Costin C. Kirițescu” București.
„Județul Hunedoara va resimți din plin șocul tranziției de la energia fosilă la energia regenerabilă. Această trecere trebuie să fie compensată cu o alternativă sănătoasă, astfel încât cetățenii să nu resimtă costul uriaș al tranziției. Județul Hunedoara are șansa de a deține resursele naturale necesare dezvoltării economice viitoare (cupru, resurse minerale), pentru care are însă nevoie de tehnologiile potrivite valorificării lor, are nevoie de investiții prioritare în domeniul energiei regenerabile” a adăugat prof. univ. dr. Iulian IANCU, Expert Senior în cadrul proiectului de elaborare a Strategiei de Dezvoltare a județului Hunedoara.
„Abordarea noastră este un pic mai practică, deci am vrea să venim mai puțin cu soluții teoretice. Vrem să mergem, de la bun început, pe o soluție foarte pragmatică și implementabilă, în contextul județului Hunedoara, având în vedere că este un județ atipic și din punctul de vedere al gradului de urbanizare, și din punct de vedere al structurii economice, și din punct de vedere al problemelor, și din punct de vedere al oportunităților. Ceea ce este foarte bine, sunt mai multe oportunități decât în alte părți” a spus Alexandru SIN-SCHNEIDER, coordonatorul proiectului.
Potrivit coordonatorului de proiect, până la finele lunii septembrie va fi finalizată analiza socio-economică a județului Hunedoara, după care se va întocmi un draft, care va fi discutat cu toți actorii implicați. Următoarea etapă este cea a consultării publice, care va dura o lună de zile, și abia apoi echipa va prezenta varianta finală a Strategiei de Dezvoltare. Din colectivul de elaborare a strategiei fac parte 30 de experți.
Biroul de presă