L ucrările de reabilitare a sistemului de apă și canalizare închid din nou traficul pe o porțiune de drum din orașul Petrila. Este vorba despre strada Parângului, pe care nu se va circula până la finele săptămânii.

Circulația rutieră este întreruptă la Petrila, pentru că acolo au loc lucrări din programul  de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara.

Restricția este valabilă în perioada 8 – 11 septembrie, în intervalul orar 7.30 – 18.00.

Potrivit oficialilor de la Apa Serv Valea Jiului, circulația se va închide pe strada Parângului (de la intrarea din str. Republicii), între bl. 101 și 102, deoarece se vor executa lucrări pe acest tronson din cadrul proiectului. Semnalizarea rutieră va fi făcută în conformitate cu normativele în vigoare și cu managementul de trafic aprobat pentru acest proiect, circulația urmând a se desfășura pe rutele ocolitoare existente în zonă. Menționăm că pentru lucrările din cadrul proiectului există, avize, aprobări necesare execuției, inclusiv Management de trafic aprobat de Poliția Petrila.

Apa Serv Valea Jiului își cere scuze abonaților din zonele afectate de aceste lucrări, pentru disconfortul cauzat și vă informează că aceste investiții vor avea drept rezultat îmbunătățirea calității serviciilor oferite beneficiarilor noștri.

Diana Mitrache